Obligația francizorului de a furniza informații precontractuale

Comparație între PEL CAFDC, România, Franța și Spania

Informarea precontractuală îi permite potențialului francizat să analizeze conceptul, investiția, obligațiile contractuale și riscurile înainte de asumarea unei decizii.

Regimul juridic diferă de la o jurisdicție la alta. PEL CAFDC oferă un model academic, în timp ce România, Franța și Spania stabilesc obligații prin propriile legislații naționale.

1. PEL CAFDC – articolul 3:102

Principles of European Law on Commercial Agency, Franchise and Distribution Contracts – PEL CAFDC reprezintă un set de principii academice privind contractele de agenție comercială, franciză și distribuție.

PEL CAFDC nu este o lege, un regulament sau o directivă obligatorie a Uniunii Europene. Prin urmare, nu trebuie prezentat drept „obligație legală europeană”.

Articolul 3:102 propune ca francizorul să îi furnizeze potențialului francizat, într-un termen rezonabil înaintea încheierii contractului, informații adecvate care să îi permită să decidă în cunoștință de cauză.

Informațiile avute în vedere privesc în special:

•  compania francizorului și experiența sa; 
•  drepturile de proprietate intelectuală relevante; 
•  caracteristicile know-how-ului transmis; 
•  sectorul comercial și condițiile pieței; 
•  metoda de franciză și modul său de operare; 
•  structura și dimensiunea rețelei; 
•  taxele de intrare, redevențele și celelalte plăți periodice; 
•  termenii esențiali ai contractului. 

PEL CAFDC nu impune în mod expres furnizarea unor proiecții financiare sau promisiuni de rentabilitate. Dacă asemenea estimări sunt comunicate, acestea trebuie tratate cu prudență și fundamentate corespunzător.

Consecințele nerespectării obligației propuse de PEL CAFDC pot include remediile asociate erorii sau despăgubiri, în condițiile prevăzute de principiile europene la care documentul face trimitere. Acestea nu reprezintă însă sancțiuni legale aplicabile automat în toate statele europene.

2. România – OG nr. 52/1997 și Legea nr. 179/2019

În România, francizorul trebuie să îi furnizeze potențialului francizat informații care să îi permită să participe în deplină cunoștință de cauză la derularea contractului de franciză.

Francizorul trebuie să furnizeze un Document de Dezvăluire de Informații – DDI, care conține date referitoare la:

•  istoricul și experiența francizorului; 
•  identitatea managementului francizei; 
•  istoricul litigiilor francizorului și conducerii acestuia; 
•  suma inițială pe care trebuie să o investească francizatul; 
•  obligațiile reciproce ale părților; 
•  rezultatul financiar al francizorului din ultimul an; 
•  informațiile referitoare la unitatea-pilot. 

Legea română nu stabilește expres un termen minim exprimat în zile pentru furnizarea DDI. Documentul trebuie însă transmis înaintea încheierii contractului și suficient de devreme pentru ca potențialul francizat să îl poată analiza în mod real.

Înregistrarea DDI în Registrul Național de Franciză este gratuită și se face la cererea francizorului. Această înregistrare nu trebuie confundată cu obligația legală de a furniza documentul potențialului francizat. Conținutul DDI rezultă din Legea nr. 179/2019.

Încălcarea obligațiilor de informare poate conduce, în funcție de împrejurări și de probe, la aplicarea remediilor prevăzute de dreptul civil. Nulitatea contractului sau acordarea de despăgubiri nu intervine automat, ci trebuie analizată în raport cu situația concretă.

Normele etice sau profesionale ARF trebuie prezentate separat de sancțiunile legale. Ele nu înlocuiesc legea și nu produc automat nulitatea unui contract.

3. Franța – Loi Doubin

În Franța, articolul L330-3 din Codul comercial impune furnizarea unui Document d’information précontractuelle – DIP atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

DIP și proiectul contractului trebuie comunicate cu cel puțin 20 de zile înainte de:

•  semnarea contractului; sau 
•  plata unei sume solicitate anterior semnării. 

Documentul include informații sincere care trebuie să îi permită viitorului partener să se angajeze în cunoștință de cauză. Sunt vizate, printre altele:

•  vechimea și experiența întreprinderii; 
•  situația și perspectivele pieței relevante; 
•  dimensiunea rețelei; 
•  durata contractului; 
•  condițiile de reînnoire, reziliere și cesiune; 
•  întinderea exclusivităților. 

Legea franceză nu trebuie descrisă ca impunând automat francizorului să garanteze proiecții financiare individuale.

Nerespectarea obligației de informare poate conduce la răspundere și, în anumite condiții, la anularea contractului, dacă se demonstrează că lipsa ori caracterul incorect al informațiilor a afectat consimțământul. Nulitatea nu intervine automat pentru orice omisiune. Termenul de 20 de zile este prevăzut de articolul L330-3 din Codul comercial francez.

4. Spania – Legea nr. 7/1996 și reglementările aplicabile

În Spania, francizorul trebuie să îi furnizeze potențialului francizat, în scris, informațiile necesare pentru ca acesta să poată decide liber și în cunoștință de cauză dacă aderă la rețea.

Informațiile trebuie furnizate cu cel puțin 20 de zile înainte de:

•  semnarea contractului sau a unui precontract de franciză; ori 
•  plata oricărei sume către francizor. 

Informațiile vizează în special:

•  datele de identificare ale francizorului; 
•  descrierea sectorului de activitate; 
•  conținutul și caracteristicile francizei; 
•  modul de exploatare a conceptului; 
•  structura și dimensiunea rețelei; 
•  elementele esențiale ale contractului. 

Vechea obligație națională de înscriere în Registrul francizorilor nu mai trebuie prezentată ca cerință actuală. Dispozițiile referitoare la registru din Real Decreto 201/2010 au fost abrogate. Obligația de informare cu 20 de zile înainte a fost însă păstrată în legislația spaniolă. Situația actuală poate fi verificată în Legea spaniolă nr. 7/1996 și în forma consolidată a Real Decreto 201/2010.

Remediile și eventualele sancțiuni depind de natura încălcării, de normele aplicabile și de efectele concrete produse. Anularea contractului sau despăgubirile nu trebuie prezentate drept consecințe automate.

5. Tabel comparativ sintetic

6. Concluzie comparativă

Cele patru sisteme urmăresc același obiectiv general: protejarea libertății de decizie a potențialului francizat prin transmiterea unor informații relevante înainte de asumarea contractului.

Diferența principală este natura juridică a regulilor:

•  PEL CAFDC constituie un model academic; 
•  România impune un DDI cu un conținut minim stabilit prin lege, dar fără un termen minim exprimat în zile; 
•  Franța impune DIP și un termen minim de 20 de zile; 
•  Spania impune informarea scrisă și un termen minim de 20 de zile, dar nu mai menține vechiul registru național al francizorilor. 

Nu este recomandată clasificarea unei țări ca având automat un nivel „mai ridicat” de protecție numai pe baza existenței unui document sau a unui termen. Protecția efectivă depinde de conținutul informațiilor, aplicarea normelor, remediile disponibile și practica instanțelor.

Notă juridică: Această prezentare are caracter informativ și comparativ. Nu constituie consultanță juridică și nu înlocuiește verificarea legislației consolidate și analiza unui specialist în raport cu situația concretă.