Sectorul HoReCa are la dispoziție 3 masuri de sprjin pentru afacere
Noul program de relansare economica: Granturi nerambursabile de 3,1 miliarde de euro pentru horeca, IMM-uri, firmele care fac angajari, firme din mediul rural. Programul va contine o parte consistenta de granturi, adică fonduri nerambursabile, pe care guvernul le va acorda grație finanțărilor de la Comisia Europeană. La acestea se vor adăuga și împrumuturi și garanții de stat.
În ceea ce privește granturile, acestea vor fi în valoare de 3,125 miliarde de euro. Sursele de finanțare vor fi programul ReactEU al Comisiei Europene (un program total de 55 miliarde euro sub formă de Asistența de redresare pentru coeziune și teritoriile Europei dedicat special ieșirii din criză) și relocările între proiecte la nivelul programelor europene aflate deja în implementare în România.
Microgranturi | POR 2.2 – Apel Național 2020 | Programul Comerț și Servicii |
Program de finanțare pentru investiții, de max. 200.000 euro, cu sprijin nerambursabil: max. 85%. | Program de finanțare pentru dezvoltarea regională, prin care poți construi sau extinde hotel / pensiune / restaurant / sală de evenimente. | Max. 250.000 lei pentru achiziționare mașini / utilaje, echipamente IT, cititoare coduri de bară etc. |
Microgranturi pentru capital de lucru si investitii
Toate ideile tale se pot materializa cu ajutorul fondurilor nerambursabile. Te invitam la o consultanta gratuita cu consultantul pe fonduri europene pentru concretizarea acestor oportunitati!
LANSARE: estimativ iunie / iulie 2020
1. Pentru întreprinderile fără angajați: Firme eligibile: întreprinderile cu 0 angajați, afectate direct sau indirect de situația COVID-19; Scop: finanțarea capitalului de lucru; Valoare: 1.000 Euro / firmă. | 2. Pentru reactivare angajați șomaj tehnic dedicat HoReCa: Firme eligibile: întreprinderile cu >0 angajați, din domeniul HoReCa; Scop: sprijin pentru reactivare angajați aflați în șomaj tehnic; Restaurante: 1.600 Euro / angajat reactivat (max. echivalentul a 50 de angajați); Hoteluri, pensiuni: 1.700 Euro / angajat reactivat (max. echivalentul a 50 de angajați). |
3. Pentru reactivare angajați șomaj tehnic (toate întreprinderile cu excepția HoReCa): Firme eligibile: întreprinderile cu >0 angajați, afectate direct sau indirect de situația COVID-19; Scop: sprijin pentru reactivare angajați aflați în șomaj tehnic; Valoare: Microîntreprinderi: 750 Euro / angajat reactivat Întreprinderi mici: 500 Euro / angajat reactivat Întreprinderi mijlocii: 250 Euro / angajat reactivat. | 4. Pentru investiții, de max. 200.000 euro Firme eligibile: întreprinderile afectate direct sau indirect de situația COVID-19; Scop: realizarea de investiții Valoarea maximă a finanțării nerambursabile: 200.000 Euro; Intensitatea finanțării: max. 85%. – IMPORTANT: măsurile de sprijin se află în continuare în lucru, pot suferi modificări. – |


Microgranturi pentru capital de lucru si investitii
Programul Operațional Regional 2.2 – Apel Național 2020
Eligibilitatea solicitantului Nr. angajaţi 3-249 în 2019 Profit din exploatare în 2019 Vechime: firme înființate înainte de 01.01.2019 Investiții în toate regiunile cu excepția: București-Ilfov, ITI Delta Dunării | Valoarea finanțării Bugetul alocat este de 150.000.000 euro, cu posibilitatea de creștere până la 550.000.000 euro. |
Finanțare nerambursabilă Întreprinderile mici 10-49 angajați Max. 70% • Contribuție proprie min. 30% *Excepție regiunea Vest: Max. 55% Întreprinderile mijlocii 50-249 angajați Max. 60% • Contribuție proprie min. 40% *Excepție regiunea Vest: Max. 45% | Activități și cheltuieli eligibile Investiţii în turism: Pensiune; Hotel; Motel; Restaurante; Sală evenimente; Terenuri de sport; Parc de distracții; Parcuri acvatice |
Avantaje | Perioada de implementare |
Realizarea unei investiții inițiale Crearea unei noi unități de producție / prestări servicii Extinderea/diversificarea capacității unei unități existente | Consultarea publică s-a terminat, urmează lansarea apelului. |
Comert si Servicii
Finantare Nerambursabila pentru Activitati de Comercializare si Servicii
Eligibilitatea solicitantului Microîntreprinderi, întreprinderi mici si mijlocii Vechime: 2 an calendaristic Profit din exploatare în anul 2019 Locatie: urban sau rural | Valoarea finantarii max 250.000 lei |
Finantare nerambursabila Max. 90% Contributie proprie min. 10% | Activitati si cheltuieli eligibile Echipamente tehnologice, masini, utilaje Echipamente IT, cititoare coduri de bare, cântare electrice, aparate de marcat electronice fiscale, electro și motostivuitoare, software comerț online Achizitionare spatii comerciale Realizare website • Consultanta |
Angajamente Mentinerea investitiei si locurilor de munca existente + create: 3 ani | Perioada de implementare 60 zile |
Cum va putem ajuta
Cererea de finantare | Implementare | Proiectare | Energii regenerabile | Consultanță | Organizarea procedurilor de achiziții |
Ne vom ocupa de elaborarea cererii de finanțare astfel încât șansele tale să se maximizeze. | Te vom susține pe toată durata procesului de implementare în aspecte precum achiziții, analize financiare și dezvoltare. | Servicii de arhictectură și proiectare pentru investiții private și publice. | Panouri fotovoltaice pentru investiții private și publice. | Completați formularul și obțineți o sesiune de consultanță gratuită la sediul dumneavoastră. | respectiv întocmirea documentației necesare pentru decontarea cheltuielilor propuse prin proiect. |
Javascript is disabled on your browser. Please enable it in order to use this form.
Your form has been submitted
Thank you %NAME% for taking the quiz/survey/feedback.
We have received your answers.
We faced problems while connecting to the server or receiving data from the server. Please wait for a few seconds and try again.
If the problem persists, then check your internet connectivity. If all other sites open fine, then please contact the administrator of this website with the following information.
TextStatus: undefined
HTTP Error: undefined
Some error has occured.